Doi moși simpatici, la o bere „fără” alcool, cum că așa le-a recomandat doftoru’, undeva la umbră deasă:
- No, ce zici de pățania lui Niță, săracu?
- Care Niță mă, ce-o pățit?
- Ieri, pe la unșpe jumate, așa, o venit cumnata de la munte și mi-o adus o plasă de leurdă. O crezut că îs urs, nu știu ce-o avut în cap. Niță era prin fața blocului cu mașinuțele lui și i-am dat și lui o mână de frunze.
- Așa…
- Păi și nu trec 10 minute și vine aia de la tri, grasa aia și se apucă de-l ia la palme pe ăsta micu, de-am crezut că-i zboară capu, că acum știe cine i-o smuls lăcrămioarele de pe aleea aia ce-o făcut-o primaru săptămâna trecută…
- Păi și ea n-o văzut că nu-s frunze de flori?
- Țț, dacă vedea îl mai bătea pe ăla? Acuma întrebi și tu fără să gândești! Nu? Dacă știa că nu îs frunze…
- Bine, bine, hai, mai departe!
- Cumva îi spune copilu că nu îs frunze de flori, că îs de mâncare, ia și ea o frunză și o mestecă, mai îndrugă ceva de n-am înțeles nimic și pleacă. Azi dimineață, scandal mare, nu știu cine i-o smuls florile lui Gheo, ăla de stă deasupra la frizerie, ce-o fost el șofer la IRTA și face ăla un tărăboi, de numa numa. Acuma io am auzit ceva, da nu vreau să vorbesc, că se aude și nu am vreme de prostii…
- Aha, adică io îs babă, nu moș, sau cum?!
- Nu de tine îi vorba, mă! No bine, aia ce spală scările, mi-o zis că o văzut-o azi de dimineață pe Rogneana, grasa aia de la tri de l-o bătut pe Niță, că mere cu noaptea în cap la grădinuța lui Gheo și îi smulge florile!
- Aia o crezut că leurda lui Niță îs frunzele… Ioi, da mare năcăudă!
- Să știi că așa o fost! Numa că azi de dimineață, când o vint Gheo cu năcazu lui, o ieșit tot aia și o zis că ea l-o văzut pe Niță cu o mână de frunze, că și pe-a ei le-o smuls nu știu cine…
- Ioi ioioi!
- Ăla n-o băgat-o în samă, o mai stat el pe-acolo o vreme să se plângă la unu și la altu, că nu știu cine tot are treabă cu el, no, d-elea de-a lui. Mare încurcătură!
- Stăi mă așa, tu de care Niță vorbești?
- Păi de nepotu-to, de care?!
- No stăi numa să ajung acasă, că ș-o ia el! Doară io tot spus ginerele și săptămâna trecută să nu îi mai facă năcaz cu vecinii, că-l bate de-l zvântă! Bin’ că mi-ai spus, am io grijă de el! Hai, noroc!
Poveste cu leurdă și lăcrămioare
îndărăt e un cuvânt de treabă
astăzi bătrânul e mai scund decât mine
pe tâmpla dreaptă îi dansează povestea
o mână crescută din lemnul fântânii
lovește cu dosul cana de tablă
poftim parcă spune așează la loc ulcica de lut
și frunza uscată s-o lași să plutească pe apă
și bea
astăzi bătrânul e blând
îmi ia la rând poemele și fără să citească
umple casa cu avioane de hârtie
sufletul meu e o planșă de darts
cu toată bucuria adunată în punctul roșu
haț spune el și avioanele zboară A4
e cald însă nu pot să beau din paharul de plastic
ba câteodată albă mai ales
eu sunt floarea crescută în urechea unui mânz
pentru mine copita se trezeşte dis de dimineaţă
şi aleargă fără hamuri prin ogradă
caii
nu vorbesc niciodată despre mâine
nu-şi fac planuri
ei doar adună poveşti din iarba cosită
le agaţă de gene de coamă
le ascultă întruna şi le văd
până devin parte din răsucirea pământului
atunci se opresc voi oamenii le aduceţi apă
unora li se face milă şi beau
dar cei mai mulţi în linişte se apleacă
atât de jos că eu
pot prinde rădăcină
dragostea de care nu putem vorbi
el purta în zâmbet
un păianjen
îl hrănea cu priviri speriate cu saluturi oblice
nu înțeleg de ce a ieșit din casă așa târziu
pe stradă câinii împărțeau intersecția
neonul pâlpâia cuminte semn
de trecere grea pe cealaltă parte
cât de grăbite ieșeau vocile prin ușa deschisă a berăriei
se împerecheau câte două trei
puneau la cale
arii în cinstea unei zile imperfecte
el a frânt luna într-un rictus
a înecat-o liniștit
fâșii din chipul lui se mai găsesc și astăzi în bazare
a doua zi ea
în colțul gurii o scobitoare
cu mâinile goale vopsește ferestrele în alb
Hanni, Panni și mai ales Randy!
Nu știu ce credeți voi despre povești, dar eu tocmai sunt pregătit să vă dovedesc că poveștile nu sunt simple plăsmuiri, că ele se întâmplă cu adevărat și că fără să fii anunțaț, povestea, asemeni unui curcubeu care apare de nu se știe unde, se așează peste tine și mica ta existență devine poveste, iar tu ajungi să fii povestit tuturor…
Mai întâi să facem cunoștință! Eu sunt Hanni și foarte curând o să vă dați seama că sunt nedespărțit de foarte scumpul, neprețuitul și extraordinarul meu prieten, Panni. Cu ce ne ocupăm noi? Ca oricare alți copilași cuminți și ascultători, ne trezim de dimineață, mergem la școală, trecem apoi pe la magazin, pe la locul de joacă, uneori pe la bibliotecă și la sfârșitul zilei, tot asemenea copiilor cuminți, ne prefacem că dormim, până când părinții convinși de asta pleacă în camera lor, după care luăm cartea de povești și citim până când somnul ne cuprinde de-adevăratelea!
La ce școală mergem? Păi… de obicei la școala din cartier, acolo știm câțiva băieței si câteva fetițe, care aduc în pachețel mâncare bună și mănâncă în așa fel, încât, după fiecare masă, rămân pe jos o grămadă de firimituri! Ei bine, pentru noi, șoriceii, asta înseamnă binecuvântare! Cum, nu știați că suntem șoricei? Hehe, auzi Panni, nu știau că suntem șoricei! Heee, hehe! De fapt, de aici au început și încurcăturile…
Era o dimineață obișnuită, dacă obișnuit înseamnă să te cațeri pe rafturile magazinului, să te târăști încet spre locul în care o tanti cu șorț verde și ochelari maro, aranjează cam la două zile bucățile de cașcaval în cutii de plastic cu capac roșu, mmm, apoi, cu un raft mai sus poți găsi bombonele din cele colorate în toate culorile posibile, e voie și ciocolată, dar să fie din cea învelită în hârtie mov, altfel o să doară burtica și pentru ca totul să fie bine, urmează câteva fructe dintr-un ceai atât de plăcut mirositor, că e imposibil, după ce le-ai mâncat să nu te întinzi câteva minute și să lași să-ți treacă prin fața ochilor închiși cel mai frumos și dulce vis pe care îl poate visa un șoricel…
- Alo, Randy! Randy, mă auzi?
Țipătul, după ce a făcut înconjurul magazinul, s-a oprit deasupra unei cutii de lapte praf, de pe care, fără nici o înștințare s-a prăvălit direct în timpanele mele!
- Randy, iar ai apăsat pe butonul ăla! O să închid și sun iar! Mă auzi?
Vocea ascuțită a doamnei în vârstă răsună din nou:
- Hei, Randy, acum se aude mai bine?
- Randy, ce nume de pisoi!, spuse râzând Panni. Hei, ce-ar fi să te muți în alt magazin, cu telefonul tău cu tot sau și mai bine, cu urechile lui Randy-pisoiul cu tot!
Am tras o porție bună de râs și ne pregăteam să adormim iar pe unul din seturile de batiste albe și moi, când vocea aceea nesuferită ne-a făcut să tresărim:
- Oo, Randy, am văzut Coada-Șoricelului! Hai repede încoace!
- Hanni, neatentule, trage-ți cea-mai-lungă-coadă șoricească, altfel o pățim! Auzi, a chemat și pisoiul!
- Panni, mai degrabă e vorba de codălăul tău! Coada mea e chiar aici, după cutia albastră!
- Coada-Șoricelului, strigă iar bunicuța! Știam eu că o să găsesc aici! Mi-a sărit în ochi de la intrare!
Nu îmi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Panni în halul ăsta! Dacă era altă situație, probabil aș fi râs mult și bine de privirea lui buimacă, dar acum…
Speriat de-a binelea, Panni se ridică brusc și sări pe o cutie cu detergent, încercă în zadar să se prindă de marginea ei și căzu pe umărul unui nene mare și mustăcios aflat la cumpărături.
- Hanni, strigă el! Ieși de acolo și ajută-mă!
- Sunt aici, Panni, necazul e că nu te prea văd!
- Ahaaa, șoarec neobrăzat, îți arăt eu, strigă bărbatul, în timp ce se rotea cu sacoșa prin magazin și dărâma de zor marfa aranjată frumos pe rafturi!
- Panni, unde ești?
- Hanni, cred că am alunecat pe ceafa ăstuia și acum sunt undeva între cămașă și maieu! Ajută-mă!
- Hei, ce se întâmplă aici? Acum apăru și vânzătorul, atras de circul dintre rafturi. Vrei să distrugi tot magazinul?
- Uite încă unul, apucă-l de coadă și dă-l afară din magazin, începu să țipe femeia în vârstă, care vorbise cu „pisoiul” la telefon și de la care a pornit toată încurcătura!
Fără să stea pe gânduri, vânzătorul se repezi la mine. „Ei, na! Crezi că așa se prinde un șoarece premiant la cursa de obstacole din campionatul pe subsol? Ia vezi să nu mă prinzi cumva!” Și fără nici o greutate, i-am ocolit mâna aruncată deasupra mea ca o gheară de motan zburlit. Am sărit pe raftul de dedesupt, am alergat de-a lungul raftului și când toată lumea se aștepta mai puțin, printr-o întoarcere de care doar un șoricel antrenat e în stare, am schimbat direcția. Vânzătorul, năucit pentru o clipă, nu mai știe încotro să o ia! „Încurajat” de țipetele lui Panni, mi-am lăsat toată greutatea pe elasticul prins într-un colț pe raft și haț, direct în capul omului care îl ținea captiv pe micul meu prieten în cămașa aia cu pătrățele roșii și albe! Mare ghinion, basca pe care nimerisem, se pare că nu prea avea pe ce se sprijini și începu să alunece… „Of, chiar era nevoie să porți chelie astăzi?!”
- Nu te mișca! urlă bătrânica și într-o clipă coșul din mâna ei porni să cadă peste mine și bineînțeles, peste capul omului.
Speriat de ce avea să urmeze, nici gând să asculte comanda, mustăsciosul se aplecă brusc, iar între gulerul cămășii și gât se căscă un hău negru în care am alunecat cât eram de mare…
- Hei, uită-te pe unde cazi!, se auzi vocea ascuțită a lui Panni. Pesemne am căzut peste el…
- Panni, am strigat eu! Iată-te, ce bine îmi pare să te văd! Dar nu am apucat să spunem prea multe. Din cauza mișcării și mai ales din cauza uleiului scurs dintr-o sticlă pe care călcase, omul alunecase și acum stătea întins cât era de mare de-a lungul raftului cu sticle galbene…
- Hanni, acum o să avem ce povesti tuturor prietenilor din subsol, nu-i așa?
Nu-mi venea să cred!
- După ce ieșim de aici, nu-i așa Panni?, am urlat eu. Duuupăăăă!
În timp ce șoriceii stăteau speriați în hainele omului, bunicuța, speriată de lovitura aplicată și de căzătură, și-a lăsat coșul cu alimentele cumpărate și încerca din răsputeri să-l ajute pe acesta să se ridice. De unde însă atâta putere?!
- Hei, treci și ajută!, strigă ea nervoasă la vânzătorul care stătea năucit între rafturi. Fața încremenită, privirea pierdută, toate arătau cât de mult însemna pentru el dezastrul din magazin.
- Da, cum să nu!, spuse el mecanic. Aplecați deasupra mustăciosului, amândoi se luptau acum cu greutatea…
- Acum, Panni, am strigat eu! Și într-o clipă am țâșnit amândoi spre locul prin care o rază de lumină ajungea până la noi. Ce a urmat? Am aterizat în coșul bunicii, într-o plasă în care ne-am încâlcit grozav… O cutie cu lapte s-a răsturnat peste noi și cu asta am crezut că se termină aventura.
- Ahhh!, urlă omul ridicat în cele din urmă. Vă arăt eu vouă, șoareci netrebnici!, și începu să arunce hainele de pe el sub privirile mirate ale celorlalți clienți ai magazinului. Hainele căzură pe rând, dar… nici urmă de șoareci!
- Unde sunteți? Nu scăpați așa ușor! Mâinile lui mari strângeau și scuturau de zor hainele.
- Randy, ai ajuns dragul meu Randy?
- Hanni, dacă ne miroase pisoiul, o să fie vai de pielea noastră! Oricum, nu suntem chiar în cea mai sănătoasă poziție…
Apoi, după schimbul repezit de vorbe dintre cei trei participanți la marea încurcătură, coșul a fost ridicat ușor și purtat într-o direcție necunoscută. Între timp, cu inima cât un purice, am reușit să descurcăm plasa în care am căzut și încet, foarte încet, ne-am cățărat pe marginea coșului de cumpărături și am sărit afară, gata să alergăm nebunește în caz că motanul Randy ne-ar fi luat urma. Wow, nici urmă de motan! Totul s-a lămurit însă, în clipa următoare:
- Randy, spuse bunicuța, trebuie să ne întoarcem. Of, bătrânețea asta…
- Ha, ha, râse bătrânelul mititel care ducea coșul. Să nu-mi spui că ai uitat Coada-Șoricelului! Haa, ha!
- Randy, nu fi necioplit!, îl mustră ea încetișor.
Împreună cu Panni, stăteam la adăpost într-un tufiș de la marginea drumului. Ca la comandă ne-am întors privirile unul spre celălalt! Dar totul părea normal… Cozile erau la locul lor.
femeia din salcâmul meu
mă întrebi de ce n-au înflorit salcâmii
că uite noi deja simţim primăvară
şi respirăm şi vorbim primăvară
eu iar am golul ăla de interes pentru orice-ar fi să fie
ştii tu
când sunt fericit fără nici un motiv
îţi strig că mă tem pentru tine
că ar trebui să cauţi vreun doctor copil
ca să îţi vindece ochii
uite vezi ciotul ăla de stâlp
te-am minţit
ăla e salcâmul meu înflorit
crezi că mă mint singur
aha
atunci ce e cu toate albinele alea
de roiesc printre flori
cu mirosul care îţi face posibilă trăirea atât de aproape de mine
hei copacule sau pomule ce-i fi
ce zici de tipa asta auzi îţi neagă existenţa
crezi că mă mint singur
atunci ce e cu toată vânzoleala asta din jur
cu strigătele cu îngrijorarea
dacă nu ea atunci cine se chinuie
să-mi smulgă acul din tâmplă
inter
când se adună prea multe
nu mai poți duce degetele spre buze
să iei cuvinte așa cum ai lua cojile semințelor
și să le împarți frățește la toți muritorii de ocazie
dar nici să înghiți întâmplări nu poți
riști ca ele să ajungă în sânge
să se împrăștie fără nicio logică
ce poți să faci
să dezlipești trecutul așa cum dezlipeai în copilărie
eticheta de pe cutiile de șampon
să îl lipești fără nici un stres pe geamul magazinului din colț
acolo unde se pun anunțurile
unde citește toată lumea
cu interes
și să aștepți altfel
dacă tot ai reușit să suprapui două obișnuite treceri ale timpului
